Blog de calator -
Intoarcere la Salem de Helene Grimaud - romanul extraordinar al unei stralucite pianiste
Publicat la data de: 11-01-2015
Intoarcere la Salem, romanul extraordinar al celebrei pianiste franceze Helene Grimaud, a aparut in colectia „Biblioteca Polirom” (coordonator Bogdan-Alexandru Stanescu), traducere de Daniel Nicolescu.
Nascuta la Aix-en-Provence in 1969, Helene Grimaud nu este numai o pianista stralucita, ci si specialista in etologie. La 7 ani i-a fost descoperita pasiunea pentru muzica. A studiat la Conservatorul din Paris, iar la 14 ani a sustinut primul sau concert. A concertat, de-a lungul vietii, pe scene din intreaga lume, alaturi de orchestre filarmonice din Europa si Statele Unite, sub bagheta a numerosi dirijori. Discografia sa cuprinde compozitori precum Rahmaninov, Chopin, Schumann, Brahms, Gershwin, Ravel, Beethoven, Bartok, Mozart, Bach, Debussy, Sostakovici. La 21 de ani s-a stabilit pentru o perioada in Florida, unde intimplator si-a descoperit pasiunea pentru lupi, carora le-a studiat comportamentul si pentru a caror protejare a infiintat o asociatie si un parc.
Intoarcere la Salem are ca punct de plecare vizita pe care Helene Grimaud, aflata la Hamburg pentru un concert din Brahms, o face la un anticariat improbabil de pe o strada pustie dintr-un cartier portuar. Intrata acolo ca sa cheme un taxi, Helene observa citeva obiecte stranii si pleaca acasa cu un vraf de partituri. Nu mica ii este mirarea cind descopera in paginile amestecate un jurnal (sau sa fie text de fictiune?) al lui Johannes Brahms insusi. Pe firul aflarii adevarului despre paginile misterioase, nuvela fantastica se amesteca in biografie, iar intimplarile o vor purta pe Helene din Europa inapoi in Statele Unite, la Salem, unde infiintase un refugiu pentru lupi si unde isi reia lupta impotriva distrugerii naturii.
„Multe se vor spune despre intoarcerea mea printre lupi; si toate vor fi inexacte. Pentru a afla adevarul, s-ar fi cuvenit sa fiu insotita cind am deschis usa acelui obscur magazin din Hamburg – dar in seara aceea eram singura. Hotarisem sa-mi iau o pauza intre repetitii. Lucram la Concertul nr. 2 de Brahms si voiam sa-mi curat trupul de intreaga tensiune fizica a exercitiilor de claviatura pe care le impune aceasta opera cu complicatii ritmice nesfirsite, cu zbateri complexe intre acorduri masive si mari disonante, cu un scherzo impetuos – o muzica furtunoasa. Brahms o crease ca sa exceada puterile feminine, asa incit aveam uneori impresia ca duc o lupta inversunata cu pianul si ca opera pare sa combata niste forte cosmice, intunecate, strabatute de filfiitul unor aripi deasupra unui ocean caruia ii simteam, chiar in acea clipa, mirosul greu, sarat si usor uleios.” (Helene Grimaud)