GRIMBERG organizeaza pe 10 decembrie, la sala ArCub din Bucuresti, prima mare licitatie de arta din iarna lui 2013

GRIMBERG organizeaza pe 10 decembrie, la sala ArCub din Bucuresti, prima mare licitatie de arta din iarna lui 2013

Fondul Casei de Licitație GRIMBERG pentru evenimentul din 10 decembrie este estimat la 1.5 milioane de Euro și include multe nume cunoscute ale artei plastice românești, cu cotă solidă pe piața de artă precum: Nicolae Tonitza, Theodor Pallady, Camil Ressu, Gheorghe Petrașcu, Samuel Mützner sau Theodor Aman – cu diferite tematici și din perioade de creație diferite.

În pregătirea licitației din 10 decembrie, Galeria de artă GRIMBERG organizează o expoziție cu același nume – “Întâlnire cu capodopere”- care prezintă operele incluse în fondul de licitație și al cărei vernisaj a avut loc în data de 26 noiembrie la sediul galeriei din Bd. Carol I din București.

“Loturile pregătite pentru această licitație includ atât lucrări ale unor artiști care nu mai au nevoie de nici o prezentare, cât și ale unor pictori cu cotă mai redusă, dar ale căror creații îi situează la cele mai înalte standarde. Propunem astfel investitorilor, colecționarilor și pasionaților de frumos operele unor artiști care și-au lăsat amprenta asupra artei vizuale românești, oferindu-le în același timp garanția GRIMBERG asupra autenticității și valorii artistice” a declarat dl. Ștefan Grimberg, fondator Casa de Licitație și Galeria de Artă GRIMBERG.

LIcitația GRIMBERG va fi organizată în data de 10 decembrie 2013 la sala ArCub din București și va include pictură și sculptură de valoare, din arta plastică românească, prețurile de intrare în licitație pentru lucrările-vedetă fiind estimate la:

1. Nicolae Tonitza - Gladiole - 80. 000 – 130. 000 Euro

2. Nicolae Tonitza – Peisaj la malul mării – 30.000 – 50.000 Euro

3. Camil Ressu Hora – 45.000 – 70.000 Euro

4. Camil Ressu – Peisaj cu șir de copaci – 45.000 – 70.000 Euro

5. Gheorghe Petrașcu - Stânci la Mare – 22.000 – 35.000 Euro

6. Cornel Baba – Portret – 22.000 – 35.000 Euro

7. Theodor Pallady – Dalii cu caiet oranj – 45.000 – 70.000 Euro

8. Samuel Mutzner – Femeie în grădină – 22.000 – 35.000 Euro

9. Nicolae Vermont – Dansatoare orientală – 22.000 – 35.000 Euro

10. Nicolae Darascu – Peisaj la Balcic -– 22.000 – 35.000 Euro

11. Ștefan Dimitrescu – Bluza galbenă - 15.000 -25.000 Euro

12. Iosif Iser – Odalisca în costum albastru – 18.000 – 30.000 Euro

13. Gheorghe Petrașcu – Peisaj din laguna vențiană – 18.000 -30.000 Euro

14. Samuel Mutzner – Casa la Soparlita – 18.000 – 30.000 Euro

15. Jozsef Klein – Tristețe – 15.000 – 25.000 Euro

Expoziția “Întâlnire cu capodopere – Tablourile bune nu sunt niciodată scumpe… (Zambaccian)” care prezintă lucrările incluse în loturile licitației GRIMBERG, va putea fi vizionată în perioada 26 noiembrie - 6 decembrie la sediul Casei de Licitație și Galeriei de Artă GRIMBERG (bd. Carol I nr 26, L-V: 10:00-19:00, S: 10:00-17:00) iar în perioada 7-10 decembrie în foaierul sălii ArCub (str. Batiște nr. 14, 7-9 decembrie: 10:00-19:00 și 10 decembrie: 10:00 – 18:00). 



Gala Mână cu Mână – eveniment caritabil pe 26 aprilie în Bucureşti, la Hilton Inn Garden Old Town
Gala Mână cu Mână – eveniment caritabil pe 26 aprilie în Bucureşti, la Hilton Inn Garden Old Town

Campania Mână cu Mână, lansată în beneficiul copiilor din centre de plasament, propune celor dornici de a face fapte bune un eveniment special, în Bucureşti, pe 26 aprilie 2018. Cu sprijinul ...

Decathlon Foundation Day 2017 la Constanta, pentru copii din centre de plasament
Decathlon Foundation Day 2017 la Constanta, pentru copii din centre de plasament

Parte a unei initiative puse in practica la nivel global, Decathlon Foundation Day reprezinta un eveniment de responsabilitate sociala corporativa desfasurat pe 7 iunie la Constanta, in beneficiul a peste 160 ...

Copii, bucurie, plaja, mare, soare si... dans - o zi perfecta de 1 iunie, cu cadouri si prietenie la Eforie Nord
Copii, bucurie, plaja, mare, soare si... dans - o zi perfecta de 1 iunie, cu cadouri si prietenie la Eforie Nord

Pentru al 7-lea an consecutiv, Asociatia United Hands Romania a organizat un eveniment special de Ziua Copilului la Complex Hotelier Dunarea din Eforie Nord, gazda si partener principal, in beneficiul copiilor ...

 Cutia cu Zambete - editia de Paste 2017: petrecere si cadouri pentru 120 de copii din centre de plasament din Constanta
Cutia cu Zambete - editia de Paste 2017: petrecere si cadouri pentru 120 de copii din centre de plasament din Constanta

Pentru 120 de copii din 7 centre de plasament din judetul Constanta, bucuria specifica Sarbatorilor de Paste este mai intensa, gratie actiunii realizate de Asociatia United Hands Romania la Liceul Tehnologic ...

Electric Castle 2016 - MasterCard promoveza plata cu... bratara de festival
Electric Castle 2016 - MasterCard promoveza plata cu... bratara de festival

Pentru al doilea an consecutiv, MasterCard urcă pe scena Electric Castle în calitate de „card preferat” şi le oferă utilizatorilor de carduri experienţe unice. Suprizele la Castelul Bánffy încep cu două ...

Electrolux promite experiente culinare desavarsite la prima editie a Bucharest Gourmet Festival
Electrolux promite experiente culinare desavarsite la prima editie a Bucharest Gourmet Festival

Electrolux anunta prezenta la prima editie a Bucharest Gourmet Festival, un eveniment de amploare dedicat culturii gastronomice, ce va avea loc in perioada 3-5 iunie 2016, in zona Drive-in  din Baneasa ...

Cristi Minculescu & Iris - concert in stilul rock-simfonic, la Sala Palatului - 22 decembrie 2015
Cristi Minculescu & Iris - concert in stilul rock-simfonic, la Sala Palatului - 22 decembrie 2015

În luna decembrie, vestea bună se îndreaptă către iubitorii de concerte live, dar mai cu seamă către fanii trupei IRIS, căci pe 22 decembrie, acestia se vor putea bucura de o ...

Seara Cailor, un spectacol sportiv alaturi de cai, pentru toate varstele
Seara Cailor, un spectacol sportiv alaturi de cai, pentru toate varstele

Clubul Equestria organizează, in cadrul Finalei Circuitului Salonul Calului, un spectacol nocturn – Seara Cailor - care imbină cu succes probele sportive cu frumoase momente artistice si completează programul celui mai ...

Algele de pe Dunare au facut aproape impracticabil pescuitul la concursul Boat Fishing Challenge
Algele de pe Dunare au facut aproape impracticabil pescuitul la concursul Boat Fishing Challenge

Cea de-a treia editie a competitiei de pescuit extrem pe Dunare, Boat Fishing Challenge, organizata de Hartapescar.ro, a avut loc sambata, 12 septembrie 2015, in jurul insulei Mocanu, in apropiere de ...

Teatru in cluburi si cafenele - o varianta preferata tot mai mult de public
Teatru in cluburi si cafenele - o varianta preferata tot mai mult de public

A merge la teatru este o experienta speciala pentru cei pasionati de cultura si arta. Poti sa mergi sa vezi o piesa de teatru pe care nu ai mai vazut-o niciodata ...