.

Blog de calator -

Calul Titanilor, cea mai mare statuie ecvestra din Romania - expusa in parcul Titan din Bucuresti

Publicat la data de: 15-08-2013

Calul Titanilor, cea mai mare statuie ecvestra din Romania - expusa in parcul Titan din Bucuresti

Cea mai mare statuie ecvestră din România, „Calul Titanilor”, realizată de tânăra sculptoriță în fier, Misha Diaconu, a fost expusă în parcul Titan din București. Peste 1600 de kilograme de fier și o înălțime de 7.50 metri sunt câteva dintre coordonatele lucrării.

Artista a gândit „Calul Titanilor” pornind de la ideea de robusteţe, dinamică: „Din punct de vedere compoziţional, am considerat că este mai bine să aibă mai multă monumentalitate. Având în vedere că este o structură de peste 7 metri, m-am orientat spre o compoziţie verticală.”, a declarat sculptorița. Lucrarea, realizată numai din oţel, în atelierele Altax, a fost creată folosind tehnica Repoussage, iar Misha Diaconu a lucrat timp de doi ani la realizarea ei.

Statuia a inaugurat Tabăra de Creație „Sculptura mileniului 3 – Eco-Music-Art”, sâmbătă 10 august, și va fi expusă pe toată durata acesteia, până pe 31 august. Pe durata acesteia, au loc ateliere de sculptură ce se desfăşoară zilnic între orele 9.00 şi 21.00, iar, în fiecare weekend, sunt deschise discuţiilor cu publicul doritor, între 11.00 - 13.00. Sculptorii Bogdan Hojbotă, Misha Diaconu, Carmen Tepşan, Corneliu Tache, Mara Breza şi Titi Ceară vor crea lucrări în cadrul taberei, iar la final, cele şase lucrări în marmură, lemn şi oţel vor rămâne în Parcul Titan.

Misha Diaconu a avut prima expoziție personala la Imbold, Galeria - "Materie și spirit" (ianuarie 2013) și a continuat recent cu cea de-a doua expoziție personală, „Orchestra inimilor sfărâmate”, la Palatul Mogoșoaia (iulie, 2013).

Unul dintre cei mai promițători sculptori români în metal, Misha Diaconu este cel mai adesea asociată cu sculpturi amplasate în spații neconvenționale din București, spații expuse de obicei unui trafic intens: "Violoncel", expus permant la Muzeul de Artă Vizuală, Galați “Arlechinul”, expus în Piața Romană (Idelier) în perioada 2010-2011, numeroase sculpturi și instalații permanente – Atelierul de Producție, București (2011-prezent).

Imbold Galeria constituie un proiect permanent al Asociației Culturale Imbold și un spațiu independent de generare și expunere de artă contemporană. Printre proiectele de promovare ale Galeriei se numără artiștii Misha Diaconu, Victor Fota, Claudiu Ciobanu, Andrei Argaetic, Nicu "Kitră" Duță, Buzu Ana Andronic, proiectul colectiv de design responsabil "Furnitubes" și singurul festival de artă digitală din România - "PAF!"

Spațiul galeriei este dublat de cel al cafenelei de arte Acuarela, principala sursă de finanțare pentru proiectele Asociației Imbold. 

Tags:



Revelion 2017 - Un An Nou de 4 Stele la Hotel Iaki
Revelion 2017 - Un An Nou de 4 Stele la Hotel Iaki
 Un An Nou de 4 Stele la Hotel IAKI Pachet cazare 3 nopti ( in perioada - 30 Decembrie 2016 – 2  Ianuarie 2017) Pachetul include: 3 nopti de cazare All inclusive ...
Pachet Spa Romantic
Pachet Spa Romantic
 O evadare binemeritata din cotidian pentru tine si persoana speciala.    Alege un sejur de toamna la Marea Neagra!   Pachetul include:   - 2 nopti de cazare cu mic dejun   - Acces IAKI SPA pentru: piscina interioara, ...
Pachet Vinoterapie
Pachet Vinoterapie
  Descopera vinoterapia „cheia tineretii” - cea mai recenta moda in materie de tratamente de infrumusetare. Terapia prin vin constituie o adevarata bariera impotriva radicalilor liberi si a ridurilor, protejeaza fibrele de elastina ...
Pachet Voyage D\'Harmonie
Pachet Voyage D\'Harmonie
Voyage d'Harmonie - O calatorie pe taramul armoniei, al echilibrului si plenitudinii Pachetul include: - 2 nopti de cazare cu mic dejun - Acces IAKI Spa pentru: piscina interioara, sauna, Jacuzzi, fitness, dus emotional, ...
Pachet Purify your Body
Pachet Purify your Body
 Purify your body Descopera metoda perfecta pentru detoxifiere, regenerare, slabire si relaxare! Daca iubesti corpul si alegi sa ai grija de el, purificarea si echilibrarea naturala a trupului, dar atingerea starii de bine sunt acum ...
Beneficii pentru turistii romani in 40 de orase din lume, prin platforma Priceless.com dezvoltata de MasterCard
Beneficii pentru turistii romani in 40 de orase din lume, prin platforma Priceless.com dezvoltata de MasterCard
În premieră natională, MasterCard anuntă lansarea platformei www.priceless.com posesorilor de carduri MasterCard si Maestro din România. Astfel, începând cu luna noiembrie, acestia pot beneficia de avantaje si privilegii în cele mai ...
...
Revelion Exclusiv 2016- Hotel IAKI, Mamaia
Revelion Exclusiv 2016- Hotel IAKI, Mamaia
 Revelion exclusiv la Hotel Iaki- Un An Nou de 4 Stele Pachet 3 nopti (31 Decembrie 2015 – 3 Ianuarie 2016) Pachetul include:   3 nopti de cazare All Inclusive ( mic dejun, pranz, cina, ...
Smartphone-ul LG G Flex2 este disponibil la pre-comanda, pentru toti utilizatorii Vodafone
Smartphone-ul LG G Flex2 este disponibil la pre-comanda, pentru toti utilizatorii Vodafone
Utilizatorii Vodafone Romania pot inregistra pre-comenzile pentru noul LG G Flex2. Noul smartphone este disponibil la pre-comanda online, impreuna cu abonamentul RED 39, la pretul de 199 euro (TVA inclus). Utilizatorii ...
Mancare comandata online, chiar si cand te plimbi prin tara
Mancare comandata online, chiar si cand te plimbi prin tara
Am descoperit recent platforma de comenzi online FoodPanda.ro, extrem de populara in Bucuresti si in alte orase mari. Partea buna este ca iti faci cont de utilizator intr-un singur loc si ...